Batranetea si nemurirea sentimentelor
Miercuri, Martie 17, 2010 19:09Unii au totul si altii nu au nimic.
Realitatea este o roata asemeni celei de plastic pe care alearga un soricel.
Suntem toti niste soareci in fuga dupa etern, dupa fericire si dupa implinire, trecem de hopurile rotii doar ca sa infruntam altele si sa ne mintim ca se poate.
Dar nu se poate si oricat de pesimist ti se pare ca suna, fusteii rotii peste care am trecut si efortul pe care l-am depus, desi negam asta, ne obosesc, ne framanta si lasa in subconstient semne de intrebare.
De ce eu? De ce asa?
Nu am gresit cu nimic si nimicul ma inconjoara.
Pana la urma e greu sa te joci si cu cuvantul nimic, dandu-i insemnatatea actuala, pentru ca daca iti aduci bine aminte, lumea intreaga a fost create din nimic.
E un joc de cuvinte stupid, al carui inteles poate fi multiplu, iar daca iti place filosofia poti petrece nopti intregi intr-o zvarcolire continua, in cautarea unui sens pe care mai apoi sa il negi si sa treci la un altul.
Lumea este o roata care se invarte, fiecare hop este o incercare a noastra sau venita pe cale familiala, cumva platim niste pacate.
Ale cui sau motivele pentru care se intampla asta sunt mai greu de gasit sau de inteles.
Fiecare treapta aduce o alta treapta si nebunia se accentueaza.
De aceea la batranete avem fixuri si o luam pe aratura.
Pentru ca realizam ceea ce nu am vrut niciodata sa recunoastem: faptul ca nu suntem nemuritori.
Faptul ca retinadu-ne sentimentele de frica si cu rusine fata de unele reguli sociale nu ne-am trait visele si nu am realizat acele zece planuri scrise la 20 de ani si pe care le redescoperim acum intr-un colt uitat la agendei.
Poate ca ar trebui sa ne nastem batrani ca sa avem curajul sa recunoastem ce suntem cu adevarat.
Poate ca ar trebui sa traim toate durerile batranetii ca sa avem taria de a ne trai visele dincolo de noi insine.
Poate ca ar trebui sa traim toate durerile batranetii ca sa avem taria de a ne trai adevaratele vise ale tineretii.
