Increderea in trafic si politia romana.
Saptamana trecuta am inceput sa va povestesc una dintre aventurile mele in cautarea unui loc de parcare.
Nu este foarte usor sa gasesti unul in centrul capitalei.
Ca sa fiu sincera pana la capat mai mult ma oboseste treaba asta decat strazile mereu aglomerate cu masini, mai mult decat gropile in care imi distrug roti si neuroni.
Primele doua parti ale aventurii mai jos.
Cum sa imbatranesti frumos asteptand un loc de parcare
Aventuri de Bucuresti asteptand un loc de parcare
***
In drum catre masina, ochi de vultur in toate parcarile din jur, in speranta ca cineva a plecat.
Dar degeaba.
Am descuiat usa, toate ma asteptau imprastiate pe perna in fata cum le lasasem.
Am bagat cheia cat sa o ia casetofonul la cantat, iar am scos capul pe geam si am inceput sa urmaresc traficul.
Mai ca incepea sa ma lase si rabdarea.
Asa ca o schimbare era binevenita.
M-am apucat sa bag obiectele de pe perna in geanta, am aruncat continutul scrumierei intr-o punga, mi-am scos telefonul de la incarcat, am scuturat celebra caciula alba fara sa aiba ceva pe ea si intr-un final apocaliptic mi-am aprins o tigara si impreuna ne-am pus iar la panda, pe geam, cu botul pe labe.
Pe partea opusa, vad cum intr-o masina se urca un el si o ea.
Acum e momentul zic.
Sa ma pregatesc psihic.
De fapt sunt relaxata total, mai am doar sa trec cele patru benzi sa ajung la locul mult visat, taram al linistii mele si al somnului de frumusete al masinii din dupa-amiaza.
Vin masini de peste tot, nici o sansa ca visul meu sa se implineasca, insa nu imi fac probleme deocamdata, deoarece proprietarul masinii nu pare sa fi pornit nici motorul acesteia si sta intors catre madmoazela de pe perna din spate.
Si sta si sta, o vrajeste? O impaca? O cearta? Se cearta?
Se culca? Mananca?
Imi aprind alta tigara, spatiu ar fi acum sa trec strada, dar nu am unde sa parchez peste strada.
Asa ca stau potolita, ala e locul meu de parcare, il simt, ma cheama.
In sfarsit, masina se misca, devine gol, un adevarat rai pentru masina.
Ce a urmat insa cititi aici.
Am ramas pe avarii si am realizat ca nu am nici o sansa sa gasesc pe partea aceea curand un loc de parcare.
Daca o luam in fata era deja intersectia unde nu am voie, iar in fata cheiul Dambovitei nu facea decat sa ma lase sa trag o plimbare, un mic ocol sperand ca la intoarcere sa pot sa imi parchez masina undeva.
Asa ca am tras masina un pic mai in fata si am tot asteptat sa se mai potoleasca traficul si sa intorc prin locul permis, sa intru pe una din stradutele de peste drum.
Traficul nu era atat e intens, insa fara ca una din masinile aflate in trafic sa aiba rabdare 10 secunde ca sa intorc, operatiunea nu s-a putut intampla.
Intre timp s-a eliberat un loc de parcare fix peste drum, fix langa masina careia i se sparsese geamul.
Proprietarul sunase la politie si acum astepta sa vina sa se faca o constatare asupra furtului, etc.
M-am ridicat pe geam si le-am facut semne disperate aratand catre locul de parcare, ca sa mi-l tina cumva ocupat pana reuseam sa intorc.
Omul a inteles si s-a asezat fix in mijlocul lui.
De intors nu am avut insa nici o sansa, decat in momentul in care a venit masina politiei si am indraznit sa fac din nou semne desperate unuia dintre politisti.
Acesta a traversat strada si a venit la mine.
I-am spus care este situatia si l-am rugat sa ma ajute, sa faca ceva.
Omul a ras de disperarea mea, si-a scos fluierul si s-a postat in mijlocul strazii.
O mana ridicata in dreapta, una in stanga, tot sirul de masini de pe cele patru benzi de mers s-a oprit si am reusit sa intorc intr-o secunda.
Slava Domnului!
Asadar nu ezitati sa apelati la politisti de fiecare data cand ii intalniti si lasati prejudecatile si fricile inutile.
Cu locurile de parcare continui sa ma lupt in fiecare zi.
Salutare si o zi buna sa aveti!
iYli va pupa pe palarie!
