De la un zambet pleaca totul.
Mi-e dor de tine.
Sa te tin in brate, sa imi pierd mainile in parul tau, sa il las sa imi invaluie fata.
Sa ma ametesti cu el.
Sa te ciufulesc si sa te alint, sa pot visa in timp ce mainile tale ma inconjoara si ma strang.
Sa iti aud respiratia, cand stim amandoi ca ne dorim mai mult, ca putem mai mult, ca suntem cumva atat de asemanatori si totusi in contratimp.
Cand stim ca ne este frica si ca mereu acolo ar putea fi altceva mai bun, o noua aripa in evolutie, o noua persoana, o noua idee; cautand un absolut ce nu vine niciodata, un absolut al minciunii si al nimicului.
Undeva, pe o insula pustie, am fi perechea perfecta, in vise si in cautari, in lene si in dorinta.
Dar, in insula numita Bucuresti, incercam doar sa ne coordonam ceasurile intr-un timp comun, in incercarea de a ne defini si de a patrunde mai mult, unul tainele celuilalt.
Ti-am spus cat de mult imi placi?
Cand ma pierd in ochii tai, in ideile tale, cand visam amandoi fara sa constientizam asta si mai ales cand am simtit ca imi este teama, iar tu ai fost acolo.
Au fost momente de nebunie din cauza ta, cand te-as fi atins, te-as fi iubit si m-as fi pierdut cu tot cu tine in mare.
Te-as fi rapit cu totul, cu acelasi egoism cu care te-am simtit ca ai vrea acelasi lucru.
Imi place partea aia matura din tine, care se joaca cu idei; imi placi cand dansezi desi habar nu ai sa te misti si mai ales ma amuza teribil cum canti, asemeni unui afon veritabil.
De la un zambet pleaca totul.
Scris in 26/04/2010 at 10:36 PM
…cate lucruri nu ar fi perfecte pe o insula pustie …pentru …let’s say…. 4-5 zile si…..40-50 de nopti
Scris in 26/04/2010 at 8:23 PM
cred ca asta e cea mai frumoasa declaratie de iubire pe care ar putea sa o primeasca cineva…