iYli

Pentru un prieten

Guest post by Monica Zuzu Bijoux

Imi odihnesc barbia in palma si ma gandesc: la mine, la tine, la oameni in general…si ma intreb: ce ne-a facut atat de neinsemnati si totusi ce ne-a facut sa credem ca suntem atat de importanti in acest Univers care pare a ne rade in fata…

Oare nu ne dam seama ca viata trece, pe langa noi, daca nu suntem atenti sa ne repezim in ea si s-o traim?

Cine ne credem noi sa cugetam pentru altii, cine ne imputerniceste sa decidem ce e rau si ce e bine…cine ne da dreptul sa judecam o alta fiinta umana si cine ne da voie sa ne jucam cu tot ce trece pe langa noi si ne atinge?

M-ai atins, poate cu gandul si am crezut ca ti-ai trecut aievea mana prin parul meu…si cine ti-a dat dreptul asta?

Si oare de ce am ripostat cand puteam sa trec neatenta pe langa?

N-a fost de ajuns o data? Nuuu, pentru ca stim sa numaram pana la zece si sa strigam: ‘cine nu e gata…’

Si cine n-a fost gata a fost prins in ‘v-ati ascunselea’ vietii pe care acum o vad ca o valtoare de frunze ingalbenite care se rasucesc duse de vant in trecut, o data cu timpul; si care revin …tot aduse de vant odata cu amintirea. Si praful care se depune pe sentimente pe care le vad acum ca obiecte, e dat la o parte de cate o furtuna pe care …evident o cream noi cu puterea supranaturala a gandului. Si exclamam: ia uite…de asta uitasem…ce lucru deosebit?! Cum am putut sa uit de el…daca nu uitam il purtam cu mandrie…dar acum s-a demodat. Ce? Lucrul? Da, lucrul vazut ca lucru’ si transpus in imaginatia fiecaruia ca sentiment, senzatie.
A trecut pe langa mine un iz de parfum; e cu siguranta din trecut, il purta cineva…si nu l-am mai simtit de atunci, si m-a coplesit trecutul cu viteza sunetului.

Ce sens are sa ma gandesc acum? La acel parfum…s-a dus, a fost o esenta care nu s-a mai pastrat, pentru ca daca se pastra simteam si acum ranile produse de el pe corpul obosit al sufletului meu.

Dar s-a dus si de ce sa incercam acum sa dam peste cap acest intreg Univers care ne gazduieste cu indulgenta doar pentru ca noi vrem sa ne jucam cu acele obiecte pe care le numim aici sentimente si senzatii, cand stim ca e doar un joc? Un joc pueril si aberant care nu poate decat sa se transforme in ceva mult mai serios decat prevazusem…o catastrofa…pentru noi, caci pentru Univers nu va fi decat o particula de praf care s-a depus pe Terra…..

Si atunci cand ne dam seama ca am exagerat cu ‘v-ati ascunselea’ este mult prea tarziu; observam ca se duc in trecut toate obiectele pe care le numim sentimente si tristeti pe care le-am provocat prin jocul nostru fara strategie; parerile de rau atunci sunt inutile si trebuie sa ne rezumam la atat.

Ce-am avut, ce-am castigat, ce-am pierdut si cu ce am ramas – am avut prietenii vechi si trainice, am castigat o farama sau un meteorit de dispret, am pierdut ceva special si am ramas cu un gust amar pentru ce a existat si nu mai exista.

Am avut prietenii si nu le mai avem si poate vor trece alti cincisprezece ani pana va creste un nou pomisor de prietenie care se va reteza poate la fel de usor intr-o pala de vant. Depinde de cat de mult vom sti sa avem grija de el, sa-l udam, sa-l iubim si sa-l protejam. Si atunci poate, daca dragostea cu care il vom imprejmui va putea sa faca fata unei furtuni care va veni inevitabil, vom stii ca pomisorul nostru este trainic si ca nimic nu-l poate dobora pentru ca stie cu cata daruire l-am ingrijit.

din 2004….

Pic made by Octaviana